SFÂNTUL SIMEON PRIMITORUL DE DUMNEZEU
Omul care a slujit drept punte între Vechiul și Noul Testament
Printre cele mai fascinante figuri ale istoriei biblice și ale Sfintei Tradiții se numără Dreptul Simeon, un bărbat a cărui viață a străbătut, în chip minunat, veacurile. Cunoscut în tradiția creștină răsăriteană drept „Primitorul de Dumnezeu”, Simeon slujește ca punte vie și trupească între epoca Vechiului Testament și zorile Noului Testament. Viața sa este pecetluită de trei minuni profunde: o intervenție dumnezeiască în timpul lucrării sale cărturărești, un semn minunat petrecut la un râu și plinirea desăvârșită a unei prorocii care i-a îngăduit, în cele din urmă, să adoarmă în pace.
I. Tălmăcirea șiÎngerul
Povestea minunatei longevități a lui Simeon începe cu aproape trei veacuri înainte de Nașterea lui Iisus Hristos. În preajma anului 270 î.Hr., regele egiptean Ptolemeu al II-lea Filadelful a voit să așeze scrierile sfinte ale poporului iudeu în Marea Bibliotecă din Alexandria. El a rânduit șaptezeci și doi de învățați iudei pentru a tălmăci Biblia ebraică în limba greacă — o lucrare monumentală ce avea să rămână în istorie sub numele de Septuaginta.
Potrivit Sfintei Tradiții, Simeon a fost unul dintre acești prețuiți cărturari, fiindu-i încredințată tălmăcirea cărții prorocului Isaia. Pe când cerceta cu luare-aminte manuscrisul, a ajuns la un pasaj care depășea înțelegerea omenească — Isaia 7:14. Textul ebraic glăsuia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu.”
Socotind că aceasta este cu neputință firii și bănuind o greșeală de copiere din vechime, Simeon a luat condeiul spre a șterge cuvântul „fecioară” și a-l înlocui cu „femeie tânără”. Chiar în acea clipă, un înger al Domnului a stat înaintea lui. Îngerul i-a oprit mâna, neîngăduindu-i să schimbe textul cel sfânt, și i-a descoperit o prorocie cutremurătoare: Simeon nu va gusta moartea până ce nu va vedea cu ochii săi plinirea acestei prorocii.
II. Minunea inelului și a râului
Chiar și după cercetarea îngerească, mintea omenească se zbuciumă în fața tainei minunii. Călătorind Simeon spre casa sa, străbătând ținuturile străvechi și trecând un râu — amintit adesea în predaniile nescrise ca fiind fie Nilul, fie Iordanul —, s-a aflat pe sine luptându-se cu îndoiala. Cum ar putea o fecioară să nască? Cum i-ar fi cu putință să trăiască atât de mult spre a vedea aceasta?
Căutând un semn care să-i liniștească duhul tulburat, Simeon și-a scos un inel greu de pe deget, l-a aruncat în apa râului și și-a urmat calea, lăsând mult în urmă râul și inelul său. Peste câteva zile, poposind la târgul unui sat, a cumpărat un pește proaspăt prins, pentru a-și pregăti hrana de seară. Pe când tăia peștele pentru a-l curăța, ceva tare i-a lovit cuțitul. Căutând înăuntru, a scos tocmai inelul său, înghițit de pește cu zile în urmă.
Toate urmele de îndoială s-au risipit îndată din mintea lui Simeon. Știa atunci cu deplină încredințare că cuvintele prorocului Isaia erau adevărate și că așteptarea Mesiei — oricât de îndelungată — se va sfârși tocmai așa cum fusese făgăduit.
III. Plinirea din Templu
Legat de prorocia îngerului, Simeon a trăit o viață neobișnuit de lungă. Tradiția mărturisește că a trăit aproape trei sute de ani, așteptând cu răbdare în cetatea Ierusalimului. Pe măsură ce generațiile treceau, Simeon a devenit o relicvă vie a Vechiului Legământ, un bătrân străjer care aștepta zorii Legământului celui Nou..
Culminarea așteptării sale de veacuri s-a petrecut la patruzeci de zile după Nașterea lui Iisus Hristos. Purtat de Duhul Sfânt, Simeon a intrat în Templu chiar în ziua în care Maria și Iosif au sosit pentru a-și înfățișa pruncul, după legea iudaică.
Când Simeon a văzut pruncul, L-a cunoscut îndată. Veacurile de așteptare luaseră sfârșit. Prorocia lui Isaia se arătase aievea înaintea lui. Simeon a pășit înainte și L-a luat pe pruncul Iisus în brațele sale, ținând trupește plinirea Noului Testament. Copleșit de o pace adâncă, a rostit o rugăciune măreață care se cântă și astăzi zi de zi în slujbele de seară creștine din întreaga lume, cunoscută sub numele de Nunc Dimittis:
Văzând pe Mesia cel făgăduit și ținând în brațe pruncul născut din fecioară, sufletul bătrânului cărturar s-a odihnit în sfârșit. Potrivit tradiției, Dreptul Simeon s-a mutat la cele veșnice la scurt timp după aceea, unind în chip binecuvântat cele două mari răstimpuri ale istoriei neamului omenesc: cel al Legii Vechi cu cel al Noului Legământ.